Cum se desfasoara procesul de deschidere si solutionare a unui dosar de dauna?
Atunci cand se produce un accident auto sau un incident acoperit de o polita de asigurare, primul pas pe care trebuie sa-l faci este sa dechizi un dosar de dauna. Desi procesul pare complicat la prima vedere, totul este de fapt foarte simplu, pentru ca trebuie doar sa urmezi anumiti pasi pentru o evaluare corecta si o despagubire echitabila.
Pentru a intelege mai bine cum decurge acest proces, vom parcurge impreuna principalele etape de deschidere si solutionare a unui dosar de dauna.
Sesizarea evenimentului
In maxim 24 de ore dupa producerea accidentului, trebuie sa completezi si sa depui formularul de constatare amiabila – asta in cazul unui accident fara vatamari corporale sau deces. Formularul poate fi depus la sediul unei companii precum BirouConstatariDaune. Daca situatia impune instiintarea autoritatilor, trebuie sa te prezinti la cea mai apropiata sectie de politie, caz in care se va deschide un proces verbal.
Constatarea amiabila este un document semnat de ambele parti implicate in accident si include toate detaliile despre vehiculele implicate, cat si despre imprejurarile accidentului. Acest document este trimis catre asigurator – care va deschide dosarul de dauna in baza constatarii amiabile.
In orice caz – fie ca alegi sa semnezi o constatare amiabila, fie ca mergi la politie – iata ce documente sunt necesare pentru a deschide un dosar de dauna:
- Documente care sa ateste dreptul de proprietate asupra bunului avariat
- Documente care sa ateste raspunderea civila a proprietarului masinii asigurate in producerea pagubei
- Documente care sa dovedeasca legatura de cauzalitate dintre modul de producele al evenimentului si intinderea prejudiciului
- Carte de identitate si permis de conducere
- Copie dupa polita RCA/CASCO
- Certificatul de inmatriculare al autoturismului asigurat
- Formularul de constatare amiabila sau procesul verbal
Constatarea daunelor
In momentul in care asiguratorul primeste constatarea amiabila, incepe procesul de constatare a daunelor. Un inspector de dauna din partea asiguratorului va examina bunul afectat pentru a determina natura si amploarea daunelor.
Conform legii, compania de asigurare este obligata sa efectueze constatarea prejudiciilor in maxim 3 zile lucratoare de la data depunerii dosarului.
Nu uita ca, in unele situatii, reprezentantii societatii de asigurare solicita si alte documente suplimentare pe langa cele mentionate anterior in vederea finalizarii dosarului de dauna.

Evaluarea si stabilirea despagubirii
Dupa constatarea daunelor, inspectorul va intocmi un proces verbal. Acest document trebuie sa includa toate detaliile despre daunele cauzate de accident si solutiile tehnice propuse initial. Procesul verbal trebuie semnat atat de inspector, cat si de persoana prejudiciata. In cazul in care se descopera ulterior alte pagube cauzate de accident, se va intocmi un proces verbal suplimentar.
Reparatia sau plata despagubirii
Dupa aprobarea dosarului, asiguratul are doua optiuni:
- Reparatia in unitate partenera, caz in care asiguratorul plateste direct service-ul.
- Despagubirea in numerar, daca proprietarul prefera sa repare bunul pe cont propriu.
In unele situatii, poti lasa masina la reparat in service si ti se ofera o masina de schimb.
Decontarea finala are loc intre asigurator si service.
Inchiderea dosarului de dauna
Dupa plata despagubirii sau finalizarea reparatiei, dosarul de dauna este inchis. Vei primi o confirmare scrisa, impreuna cu toate documentele aferente. Este recomandat sa pastrezi aceste acte, intrucat pot fi utile in cazul unor verificari ulterioare sau al unor litigii.
Importanta gestionarii corecte a dosarului
Un dosar de dauna intocmit si documentat corespunzator scurteaza semnificativ timpul de solutionare. De aceea, trebuie sa fii atent/a la detalii, sa respecti termenele limita si sa pastrezi toate dovezile.
Daca ai fost implicat/a intr-un accident rutier si nu vrei sa-ti faci prea multe griji in privinta intocmirii unui dosar de daune, contacteaza echipa Birou Constatari Daune! Specialistii nostri se vor asigura ca ai toate documentele necesare pentru a intocmi corect un dosar de dauna si pentru a solutiona problema cat mai repede posibil!